Primul „șoc” de la revenirea Șarapovei! Rusoaica va sta față în față cu una dintre vedetele din WTA care au criticat-o dur: „E o trișoare și nu ar trebui să i se permită să practice acest sport”

Primul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătoarea rusă de tenis Maria Șarapova, beneficiară a unui wild card, s-a calificat, duminică, în turul doi al turneului WTA Premier Mandatory de la Madrid, desfășurat pe zgură și dotat cu premii în valoare de 5.439.350 de dolari.

Șarapova, aflată pe locul 262 WTA, a învins-o, în runda inaugurală, pe croata Mirjana Lucic-Baroni, cap de serie numărul 17 și locul 20 WTA, scor 4-6, 6-4, 6-0.

Partida a durat două ore și 12 minute. Șarapova a servit trei ași, a comis trei duble greșeli, iar procentajul de reușită la serviciu a fost de 63 la sută cu prima minge și 50 la sută cu cea de-a doua. Rusoaica a reușit șapte break-uri și și-a cedat serviciul de patru ori.

În turul următor, Șarapova o va întâlni pe canadianca Eugenie Bouchard, ocupanta locului 60 în ierarhia mondială, calificată în această fază a competiției tot după o victorie în trei seturi, scor 6-4, 4-6, 6-1, cu franțuzoaica Alize Cornet, locul 43 WTA, iar meciul va fi unul cu o încărcătură aparte. În luna aprilie, canadianca s-a alăturat listei de jucători care au criticat-o pe Șarapova și a atacat-o dur pe rusoaică: „Nu cred că ar trebui să se permită unei trișoare să practice din nou un sport, indiferent care ar fi acesta. Este incorect față de ceilalți jucători care fac lucrurile în mod corect. Cred că WTA transmite un mesaj greșit copiilor: trișați și veți fi reprimiți cu brațele deschise”, spunea Bouchard.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mesajul ilar scris de o angajată pe caserola din frigiderul de la muncă: „Nu-mi mâncați mâncarea! Am…”
Mesajul ilar scris de o angajată pe caserola din frigiderul de la muncă: „Nu-mi mâncați mâncarea! Am…”
Decizie radicală la Real Madrid: s-a supărat pe Ancelotti și vrea să plece!
Decizie radicală la Real Madrid: s-a supărat pe Ancelotti și vrea să plece!
Ultimele imagini cu Anca Molnar în viață! Filmare cutremurătoare de la spital, la scurt timp după moartea make-up artistei: „Mi-a rămas o bucățică din tine”
Ultimele imagini cu Anca Molnar în viață! Filmare cutremurătoare de la spital, la scurt timp după moartea make-up artistei: „Mi-a…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Cum a aflat Anca Molnar că are o TUMORĂ pe creier. Simptomul BANAL pe care l-a ignorat
Cum a aflat Anca Molnar că are o TUMORĂ pe creier. Simptomul BANAL pe care l-a ignorat
A murit la doar 35 de ani din cauza unui cancer devastator. Tragedie în showbiz-ul românesc
A murit la doar 35 de ani din cauza unui cancer devastator. Tragedie în showbiz-ul românesc
BANCUL ZILEI. Pe vremea lui Ceausescu, Bulă intră în măcelărie: - Aveţi mânzat?
BANCUL ZILEI. Pe vremea lui Ceausescu, Bulă intră în măcelărie: - Aveţi mânzat?
Un britanic a rămas fără 30.000 de euro într-o singură noapte în Centrul Vechi. Cum dădea lovitura reţeaua de barmani, ospătari și hostesse
Un britanic a rămas fără 30.000 de euro într-o singură noapte în Centrul Vechi. Cum dădea lovitura reţeaua de barmani,…
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
Cea mai cunoscută amantă din România a avut un mesaj direct despre bani: E foarte bine să fii materialist
Cea mai cunoscută amantă din România a avut un mesaj direct despre bani: E foarte bine să fii materialist
Un bucureștean a fost OBLIGAT să plătească bacșiș, într-un local din Centrul Vechi. I-a venit pe nota de plată!
Un bucureștean a fost OBLIGAT să plătească bacșiș, într-un local din Centrul Vechi. I-a venit pe nota de plată!
Ordin obligatoriu peste tot în Europa. Se aplică începând cu 4 iulie
Ordin obligatoriu peste tot în Europa. Se aplică începând cu 4 iulie
„A crăpat inima în el” Cine e Mircea Tat, consilierul mort după alegeri
„A crăpat inima în el” Cine e Mircea Tat, consilierul mort după alegeri
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Ucrainenii fac prăpăd după ce au primit muniție pentru HIMARS. Arme valoroase ale Rusiei, distruse una câte una
Ucrainenii fac prăpăd după ce au primit muniție pentru HIMARS. Arme valoroase ale Rusiei, distruse una câte una
Jerry West, legenda NBA, a murit la vârsta de 86 de ani
Jerry West, legenda NBA, a murit la vârsta de 86 de ani
Ce boli te lasă fără permis. Afecțiuni ce-ți anulează carnetul auto
Ce boli te lasă fără permis. Afecțiuni ce-ți anulează carnetul auto
Imagini tulburătoare de la priveghiul make-up artistului Anca Molnar. Gestul neobișnuit făcut la căpătâiul regretatei tinere
Imagini tulburătoare de la priveghiul make-up artistului Anca Molnar. Gestul neobișnuit făcut la căpătâiul regretatei tinere
×